Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges

Traditiile Comunei Cosesti


Agricultura si cresterea animalelor

Pozitia geografica a localitatii, marcata de un relief deluros, a determinat dezvoltarea ocupatiilor specifice : agricultura si cresterea animalelor. Documentele de arhiva confirma vechimea ocupatiilor mentionate, oferind imaginea unei comunitati rurale pasnice, cu o viata economica incadrata de limitele acelorasi parametri. In general, vacile si boii din comuna erau de rasa romaneasca sura sau rosie, mici la trup, dar obisnuiti cu urcusurile si drumurile dificile. In privinta oilor, ele erau turcane, cu lana groasa si aspra. Caprele, mai usor de intretinut, au depasit intotdeauna numarul oilor.
In paralel cu cresterea animalelor, locuitorii au practicat cultivarea pamantului. Terenul arabil s-a extins tot mai mult pe masura cresterii populatiei, prin despaduriri si desteleniri. Cultura de baza a fost meiul, din care se facea mamaliga. Mult mai tarziu s-a trecut la cultura porumbului.
Graul s-a cultivat intr-o mica masura si numai in anumiti ani.
In perioada interbelica, satenii au extins suprafetele cultivate cu pruni chiar si in detrimentul celor agricole. Seria ocupatiilor satenilor continua cu apicultura si sericicultura, domenii care asigurau mierea, ceara si matasea pentru nevoile familiei. O alta indeletnicire casnica a constituit-o tabacaria. Pieile de miel, oaie sau capra erau tabacite in casa, din ele confectionandu-se caciuli si cojoace.

Exploatarea padurilor si dulgheritul

Unii dintre tarani se ocupau cu taiatul lemnelor din padurile proprii, lemne din care construiau case cu pereti de lemn, sanii si carute. Dulgheria reprezinta unul din cele mai vechi mestesuguri din comuna. Dulgherii construiau case, grajduri pentru vite, magazii si soproane.
Un alt vechi mestesug l-a constituit rotaria, cu larga raspandire in Jupanesti.
Renuntarea la casele de lemn si trecerea la constructii de piatra si caramida au generat aparitia unui nou mestesug : zidaria.

Obtinerea tuicii si arsul caramidei

Primele cazane folosite au fost simple si rudimentare, amplasate chair in curtea gospodarului. Functionarea lenta a acestora prelungea fabricarea tuicii pana tarziu in primavara.
Inainte de 1900, au functionat circa 30 de cazane simple, pentru ca, in vremea ocupatiei germane, numarul lor sa se injumatateasca. Unii gospodari au inceput constructia povernelor amplasate pe malul apei, pentru dinamizarea procesului de racire. Daca, in 1846, existau, in Jupanesti, 8 poverne, dupa 1900, numarul lor ajunsese la 21.

Cuptoarele pentru ars caramida au luat fiinta ca urmare a sporirii numarului de locuitori care isi construiau case de caramida. Documentele din secolul trecut consemneaza urmatoarea situatie : in anul 1896, au existat, in Jupanesti, 8 cuptoare, in care au fost arse 30.000 de bucati de caramida, in 1899, 3 cuptoare ardeau acelasi numar de caramizi iar, in 1900, ardeau 60.000 de caramizi.

Festivalul tuicii

In anul 2001, la initiativa doamnei primar Elisaveta Tudose, a luat fiinta "Festivalul tuicii", o sarbatoare care reprezinta oamenii din Cosesti si sa ofere un loc in care sa fie expuse si degustate cele mai bune licori obtinute din prunii din Cosesti.
Pe 20 mai 2005, a fost organizata cea de a patra editie. A fost un spectacol desavarsit, iar muzica populara a acompaniat pe degustatori si a facut sa rasune valea Pacurarului, mirific cadru, unde verdele s-a imbinat atat de frumos cu acest deosebit eveniment. De-a lungul anilor, au fost responsabili cu voia buna solisti ai muzicii populare romanesti precum: Maria Ciobanu, Cristina Turcu-Preda, Ninete Popa, Maria Ghinea, Constantin Enceanu, Valeriu Sfetcu, Daniela Cernea, Nelu Balasoiu, Gelu Voicu si multi altii.
Au fost expuse butoaiele de Cosesti, facute din doage de dud, salcam si stejar, care dau un gust deosebit tuicii si s-au sarbatorit cuplurile care au implinit 50 de ani de casatorie, ocazie cu care li s-a organizat o simbolica nunta de aur.

Datini si obiceiuri

Valea Raului Doamnei este o regiune in care se mai pastreaza, in mare parte, obiceiurile traditionale din momentele esentiale ale vietii, cum sunt nasterea sau nunta. Dintre obiceiurile practicate in aceasta zona se pot enumera : ceremonialul botezului, ceremonialul nuntii, ceremonialul mortii, obiceiurile de iarna, obiceiurile de primavara, strigarea peste sat si sarbatorile pascale.

Ceremonialul botezului

Botezul este cel care incununeaza nasterea. Imediat dupa nastere, se realizeaza o serie de practici pentru a inlatura fortele malefice. Se pune un fir de ata rosie in tocul usii, cu care, mai apoi, este legat copilul la mana, ca sa nu se deoache. La prima baie a copilului se pun un ban de argint si busuioc, pentru purificarea apei. La botez, nasii trebuie sa pregateasca panza de mir, pe care se aseaza copilul dupa ce este botezat si miruit.

Ceremonialul nuntii

Un deosebit fast caracterizeaza acest ceremonial, care este un prilej de a cunoaste cele mai stralucitoare costume populare sau cele mai vesele cantece. Nunta, ca si celelalte obiceiuri, s-a modernizat. Se mai pastreaza o parte din ele in forma simplificata.
Casatoria cuprinde cele trei mari momente : petitul, logodna si nunta, aceasta din urma desfasurandu-se de sambata seara pana marti dimineata.
In momentul logodnei, viitorii miri si familiile lor stabilesc data nuntii, nasii, domnisoara si cavalerul de onoare.

Ceremonialul mortii

Manifestarile folclorice care insotesc inmormantarea au pastrat trasaturi arhaice de o frumusete grava. Cantecele specifice acestui eveniment releva, in textele lor, conceptia straveche a poporului roman despre moarte, si anume ca aceasta este o mare calatorie intr-o alta lume.
Se impune ca omul sa moara "cuminecat, spovedit si cu lumanare".
Aceste din urma indatoriri sunt hotaratoare pentru "soarta" lui viitoare. Inainte de a muri, i se cere sa isi ia "iertaciuni" de la cei de fata.
Defunctul este scaldat, apoi, acolo unde a murit, iar apa se arunca in fundul gradinii.
Timp de trei zile, cosciugul e pazit de rude si vecini, pentru a nu trece vreo fiinta vie pe deasupra sau dedesubtul sicriului, ceea ce ar determina transformarea decedatului in strigoi si decesul celorlalti membri ai familiei.

Obiceiurile de iarna

Cele mai reprezentative obiceiuri sunt cele prilejuite de sarbatorile de iarna si de Anul Nou, cand se fac urari de sanatate si prosperitate. Perioada sarbatorilor de iarna este impartita in doua: intre Ignat (20 decembrie) si Craciun (25 decembrie), era perioada nefasta; atunci cand se deschideau mormintele iar sufletele mortilor circulau printre vii.
In ziua de 23 decembrie se fac colacii pentru Craciun, intr-un intreg ritual care imbraca, de fapt, sacrificarea spiritului graului.
Dimineata lui Mos Ajun aduce colindatorii in satele Leicesti si Pacioiu, inaninte de rasaritul soarelui, iar, in restul satelor, colindatorii vin seara.
Sfarsitul zilei de 24 il aduce pe Mos Craciun la copiii cuminti.
In dimineata de Craciun sunt asteptate Steaua si cetele de colindatori.

Obiceiurile de primavara

Sunt legate de muncile agricole sau de activitatile pastorale. Prima zi a primaverii este ziua identificata in credinta populara locala cu Baba Dochia. Aceasta este o batrina zeita agrara , care moare de 1 martie si renaste de Macini, pe 9 martie. Dochia aduce aminte de marea zeita Terra Mater si poate fi asociata cu Diana si Iuno, la romani, si cu Hera si Artemis, la greci.
Babele:
1 martie : baba de primavara
2 martie : baba de vara
3 martie : baba de toamna

Strigarea peste sat

Un obicei interesant se desfasoara la Lasata Secului pentru postul cel mare, cand flacaii se adunau in piscurile satelor. Acestia "aruncau" pe fiecare fata de maritat in casa cate unui flacau, dupa simpatii, in uralele celorlalti. Daruirea avea un aspect original, fata "fiind pusa pe lopata si aruncata la cutare flacau in vatra". In acea seara , toti satenii stateau prin curti pentru a asculta "Strigarea peste sat" sau "Maroaga". La origini, Maroaga a fost un instrument al infamarii, al batjocoririi fetelor batrane , asemanator cu "spargerea oalei cu cenusa" in cazul "fetei gresite".

Sarbatorile Pascale

Sarbatorile Pascale au constituit pentru localnici un punct de referinta. Credinta in Dunmnezeu si dragostea pentru biserica constituie un lucru deosebit iar valul pregatirilor cuprinde toate familiile. Toti doresc sa aiba o masa bogata de la care sa nu lipseasca cozonacul si ouale rosii.
In cultura romaneasca oul a inspirat numeroase legende. Lucrarile multor oameni de arta se roteau in jurul acestui simbol. In prezent, in traditia populara romaneasca, ouale de pasti devin un simbol al regenerarii, purtatoare de viata, ale purificarii si vesniciei.
Originea colorarii oualor s-a pierdut in negura vremii, din timpurile cand Anul Nou se sarbatorea la echinoctiul de primavara.
In folclorul local se cunosc mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti si de ce ele au devenit simbolul sarbatoririi Invierii Domnului. Cea mai raspindita legenda relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a pus un cos cu oua langa cruce si acelea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lu Isus. Domnul, vazand ca ouale s-au inrosit, a spus celor de fata : "De acum inainte sa faceti si voi oua rosii si impestritate intru aducerea aminte de rastignirea mea, dupa cum am facut si eu astazi".

Tehnici de incondeiere a oualelor

Sunt doua posibilitati de pregatire a oului pentru incondeiere: fierberea lui sau golirea. In cazul golirii, ouale sunt pastrate ca ornament. Pentru ornamentare se foloseste ceara calda, cu care se traseaza desenul dorit pe oul alb, dupa care se cufunda in culoarea pregatita dinainte. Daca dorim ca oul sa contina mai multe culori, atunci se cufunda succesiv in culori din ce in ce mai inchise. Pentru a se indeparta ceara, se pune oul aproape de o sursa de caldura si se sterge cu o panza. Apoi, se unge cu ulei sau grasime, pentru a-i da stralucire.

Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges Traditiile Comunei Cosesti Arges